Într-un secol al vitezei este necesar să găsim cele mai simple, rapide și optime soluții pentru rezolvarea problemelor noastre. În acest sens, legiuitorul român a reglementat o procedură specială ce vine atât în ajutorul justițiabililor cât și al instanțelor de judecată ce sunt depășite de numărul de dosare ce se înregistrează zilnic. Prezentul articol reprezintăContinuă lectura „Ordonanța de plată – procedura simplificată de recuperare a datoriilor”
Arhive categorie: Știri
Condițiile atragerii răspunderii civile contractuale
Este bine cunoscut faptul că încheierea unui contract naște obligații în sarcina ambelor părți semnatare și are putere de lege între acestea. Dar ce se întâmplă atunci când una dintre părți nu își respectă obligațiile asumate și care este remediul juridic pe care creditorul îl are la dispoziție pentru a-și recupera paguba suferită? Articolul deContinuă lectura „Condițiile atragerii răspunderii civile contractuale”
Ordonanța militară nr. 8 din 09.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
În data de 10.04.2020, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 301, Ordonanța militară nr. 8, prin care au fost dispuse următoarele măsuri: Prin art. 1 al Ordonanței, devine permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru următoarele persoane în vederea realizării următoarelor activități: titularilor autorizațiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vedereaContinuă lectura „Ordonanța militară nr. 8 din 09.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19”
Ordonanța militară nr. 7 din 04.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii
În data de 04.04.2020, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr 284, Ordonanța militară nr. 7, prin care au fost dispuse următoarele măsuri: 1.Instituirea măsurii de carantinare în orașul Țăndărei, Județul Ialomița. În acest sens, intrarea și ieșirea din localitatea carantianată sunt permise doar pentru transportul de marfă, al materiilor prime și resurselorContinuă lectura „Ordonanța militară nr. 7 din 04.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii”
Ordonanța Militară nr. 4 din 29.03.2020
În data de 29.03.2020 Ministerul Afacerilor Interne, cu acordul Primului Ministru al României a emis Ordonanța militară nr. 4/2020 prin care au fost adoptate măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii Covid-19 precum și modificări ale Ordonanțelor Militare anterioare. Cele mai importante dintre măsurile adoptate prin prezenta Ordonanță sunt următoarele: Art. 1 reglementează noi măsuri pentruContinuă lectura „Ordonanța Militară nr. 4 din 29.03.2020”
Model adeverință pentru justificarea deplasării în temeiul Ordonanței Militare nr. 2/2020. UPDATE: nou model emis de Guvernul României
În data de 26.03.2020 Guvernul României a emis un nou model al adeverinței. Documentul poate fi descărcat de aici, existând posibilitatea completării electronice a acestuia, tipărirea fiind necesară pentru a putea fi semnat. *** Având în vedere dispozițiile art. 5 din Ordonanța militară nr. 2/2020, redăm în continuare conținutul agreat de autorități în ceea ceContinuă lectura „Model adeverință pentru justificarea deplasării în temeiul Ordonanței Militare nr. 2/2020. UPDATE: nou model emis de Guvernul României”
Model declarație pe propria răspundere pentru justificarea deplasării în temeiul Ordonanței Militare nr. 2/2020. UPDATE: nou model emis de Guvernul României
În data de 26.03.2020 Guvernul României a emis un nou model al declarației. Documentul poate fi descărcat de aici, existând posibilitatea completării electronice a acestuia, tipărirea fiind necesară pentru a putea fi semnat. *** Având în vedere dispozițiile art. 5 din Ordonanța militară nr. 2/2020, redăm în continuare conținutul agreat de autorități în ceea ceContinuă lectura „Model declarație pe propria răspundere pentru justificarea deplasării în temeiul Ordonanței Militare nr. 2/2020. UPDATE: nou model emis de Guvernul României”
Ce pot face firmele afectate de situația de urgență produsă de virusul SARS-CoV-2? – UPDATE
În data de 25.03.2020 a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Prin intermediul acestui ordin, MEEMA a reglementat două tipuri de CSU ce pot fi solicitate de către operatorii economici, după cum urmează: CSU TIPContinuă lectura „Ce pot face firmele afectate de situația de urgență produsă de virusul SARS-CoV-2? – UPDATE”
Despre COVID-19 și starea de urgență
CORONAVIRUS – COVID-19 COVID-19 reprezintă o tulpină de coronavirus (familie de virusuri care provoacă diferite infecții la om) ce nu a mai fost identificată anterior la oameni motiv pentru care, există foarte puține informații despre cum acesta poate fi tratat și din această cauză reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Experții au descoperit până acumContinuă lectura „Despre COVID-19 și starea de urgență”