Modificarile aduse OG 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale prin OG 6/2020

Pe data de 8 august 2019 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale („OG 6/2019”), care prevede măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii mai mari de un milion lei. Actul instituie și posibilitatea de anulare a obligațiilor bugetare principale si accesorii, în anumite condiții expres prevăzute. Ulterior, pe data de 31.01.2020, a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 6/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

OG 6/2020 aduce modificari în sensul prelungirii termenelor în care debitorii pot beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018. De asemenea, incidența legii este largită prin introducerea a două categorii noi de debitori care se pot prevala de prevederile OG 6/2019.

 Modificarile aduse cadrului legal al OG 6/2019 prin prevederile OG 6/2020.

  1. Eliminarea plafonului minim de 1 milion lei dintre condițiile necesare persoanelor juridice pentru a avea acces la măsurile de restructurare.

Astfel, prin ART. III, pct. 1 din  OG 6/2020 a fost eliminată condiția de bază prin care se delimitau persoanele juridice care aveau dreptul la măsurile de restructurare. In condițiile noii OG 6/2020, orice persoană juridică care nu este instituție publică sau UAT, indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare restante, se poate bucura de beneficiile fiscale instituite prin OG 6/2019.   

Legiuitorul a ales sa  permită si persoanelor juridice, care nu însumează o restanța bugetară de 1 milion de lei sau mai mult, să aibă acces la măsurile de restructurare. De la data de 1 februarie 2020 si până la data de 31 martie 2020, toate persoanele juridice cu excepția instituţiilor publice definite potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativ-teritoriale pot trimite notificare privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare.

2. Introducerea a două categorii noi de debitori

Prin ART. III, pct. 2 din OG 6/2020 au fost introduse două categorii de debitori cărora le este aplicabilă restructurarea:

  • debitorii care pierd eşalonarea la plată întrucât disponibilităţile băneşti ale acestora, previzionate pe perioada de derulare a eşalonării, nu permit susţinerea acesteia
  • debitorii care au garantate obligaţiile bugetare potrivit art. 210 – 211 şi art. 235 din Codul de procedură fiscală.

3. Prelungirea perioadei inițiale de notificare si introducerea unei perioade noi.

Prin introducerea ART. III, pct. 3 din OG 6/2020 s-a produs o prorogare a termenului inițial în care debitorii creanțelor bugetare puteau să notifice autoritatea relevantă in scopul exteriorizării intenției de a-și restructura obligațiile bugetare.

  • Astfel, în lumina prevederilor in vigoare, notificările pot fi făcute în perioada 8 august 2019 – 31 octombrie 2019. În această situație, o notificare făcută după 31 septembrie 2019, dar cel târziu la 31 octombrie 2019, este considerată in termen, chiar dacă pe vechea OG era lovită de tardivitate.
  • Mai mult, în lumina prevederilor în vigoare, notificările pot fi făcute și în perioada 1 februarie 2020 – 31 martie 2020. De această prevedere beneficiază persoanele care nu au reușit să notifice autoritațile in termenul inițial, deși au avut această posibilitate, dar și persoanele cărora textul inițial de lege nu le era incident, anume persoanele juridice cu obligații bugetare restante sub 1 milion lei.

4. Prelungirea perioadei in care poate fi facută solicitarea de restructurare.

Având in vedere că pentru a înainta solicitarea de restructurare către organul fiscal competent e necesară parcurgerea unor etape, legiuitorul a prorogat si termenul limită pentru depunerea acesteia. Solicitarea trebuie însoțită obligatoriu de un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent.

Textul legal nu mai prevede o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, ci este prevăzut în mod expres termenul limită până la care poate fi facută solicitarea de restructurare, anume 31 iulie 2020.

Astfel, prin OG 6/2020 s-a urmărit prorogarea termenelor în care debitorii bugetari pot introduce notificarea privind facilitățile fiscale. Mai mult, cercul debitorilor eligibili pentru măsurile de restructurare a fost lărgit. Legiuitorul a dorit prelungirea si extinderea efectelor deja produse de OG 6/2019.

Rareș-Mihai Vîjlănescu

Junior Associate

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe