Dreptul comercial se ocupa cu intermediari, fiind o forma de schimb. El presupune o circulatie a marfurilor sau a serviciilor care da nastere unor raporturi juridice – cu cat se circula mai mult, cu atat acestea devin mai complexe.
Serviciul nu este un bun, ci presupune prestarea unei munci sau a unei activitati. Acesta foloseste si bunuri, dar scopul folosirii este subsumat ideii de a presta o activitate pentru cineva; o persoana juridica sau fizica presteaza o activitate catre un beneficiar, contra unei remuneratii. Ambele sunt obiecte ale comertului atat marfa, cat si serviciul, astfel in dreptul comercial se are in vedere circulatia bunului sau serviciului.
Cum se deosebeste aceasta intermediere de relatia civila?
In situatia in care o persoana fizica vinde unei alte persoane fizice un apartament, este un schimb, daca este un schimb comercial sau civil, diferenta este data de urmatoarele aspecte.
Originea operatiunii, in sensul ca, in cazul acestei operatiuni, scopul pe care l-au avut in vedere partile consta in faptul ca, o parte a vrut sa obtina o suma de bani, iar cealalta a vrut sa dobandeasca un bun pentru a-si satisface nevoile, relatia fiind astfel calificata civila. In cazul actelor de comert, ambele parti urmaresc ca fiecare sa obtina cate ceva, nu doar satisfacerea unei nevoi.
In majoritatea cazurilor, in dreptul comercial, cel care vinde, vinde ceva ce a cumparat la randul sau de la un tert. Relatiile de schimb nu presupun ca element definitoiu un contract de vanzare, ele se materializeaza prin aceste contracte, prin lantul de vanzare-cumparare, dar au o sfera mult mai larga. In toate aceste contracte ele ajuta ca un bun sau serviciu sa treaca de la o parte la alta.
Ceea ce diferentiaza relatiile de natura civila de cele comerciale este scopul, obiectivul fiecarei operatiuni: acela de a obtine un castig din intermedierea unui bun sau serviciu, un lant de relatii care se bazeaza pe ideea de castig.
Profitul da o alta diferenta, cu toate ca si in dreptul civil se urmareste un castig. Numai ca acest castig este diferit de cel din comercial prin aceea ca profitul, cel putin partial, se reinvesteste. El este reintrodus in afacere, este consumat productiv, din folosirea lui creste activitatea. Acest element de relationare este ceea ce da particulartatea dreptului comercial.
Din toate aceste aspecte rezulta ca diferenta intre dreptul comercial este data de scop, profitul reinvestit, ideea de a vinde un bun sau serviciu, la randul sau, mai departe si sfera mult mai larga pe care o imbraca relatia de schimb comreciala.
Istoria dreptului comercial
Inca din evul mediu comerciantii au simtit nevoia unui grup de reglementari in privinta anumitor aspecte, care sa se diferentiaza de dreptul civil.
Initial au aprut uzantele, care au devenit recunoscute ca si cum ar fi insusi legea, apoi actele scrise, acestea fiind reprezentate de obiceiuri codificate sau chiar legi emise de autoritatile de conducere.
In timpul revolutiei franceze existau sisteme de norme care acopereau un numar de ramuri comericiale distincte de dreptul civil propriu-zis. Normele speciale, de exemplu titlurile de valoare, legile societatilor comerciale, aveau deja propriile reglemenatari. Comerciantii devin foarte importanti, astfel ca, din punct de vedere juridic, aceasta importanta s-a tradus prin aparitia unei codificari unitare de norme comerciale, inclusiv in statele cu monarhie abosluta.
Ulterior, existenta celor doua izvoare principale, Codul civil si Codul comercial a determinat instituirea unor principii diferite pentru ambele ramuri de drept. Prima schimbare de la sistemul cu doua coduri a fost realizata in Italia, venindu-se cu solutia de a unifica codul civil cu cel comercial, in codul civil, existand insa sectiuni care se ocupau cu contractele speciale, cu elementele particulare. In majoritatea statelor de drept continental s-au pastrat doua coduri.
In Romania a avut loc o unificare din considerente ce priveau mai mult modernizarea legislatiei. Legiuitorul roman s-a inspirat din dreptul canadian, acesta fiind un sistem de drept anglo-saxon. De exemplu, institutia fiduciei a fost preluata din dreptul anglo-saxon. In cadrul contractului de vanzare la fel ca in raporturile comerciale, vanzatorul avea obligatia sa predea bunul. Daca acesta alegea sa nu isi respecte obligatia, conform codului comercial, cumparatorul avea dreptul de a lua bunul de la altcineva si daca era mai scump decat cel pe care l-a luat de la vanzator, primul vanzator, atunci, acesta din urma era obligat sa plateasca diferenta. Acesta era un mod de remediere ce putea fi folosit pe langa despagubirile propriu-zise ce meritau a fi oferite.
Cum ne dam seama daca aplicam Codul civil sau codul comercial?
Conform opiniei franceze, nu trebuie sa fie analizate partile, ci la natura relatiei dintre ele. Asadar, din punctul de vedere al naturii lor, cele doua relatii cea civila si cea comerciala sunt diferentiate de ideea de intermediere: in dreptul civil, a avut loc schimbul intre parti si raportul juridic s-a incheiat; in dreptul comercial, se obtine bunul sau serviciul de la un cocontractant, apoi se merge mai departe cu schimbul, se doresete a se face ceva cu ce s-a procurat pentru a castiga profit. De aici rezulta sistemul obiectiv.
Conform opiniei germane o relatie civila devine relatie comerciala, daca exista un comerciant in relatia schimbului: se transfera proprietatea asupra unui bun de mai multe ori, o parte din bani se reinvesteste pentru a cumpara ulterior alte bunuri. Daca exista un comerciant in acest schimb, nu conteaza ce calitate are cealalta parte, se va aplica dreptul comercial in cadrul acelui raport juridic.
Cand se naste comerciantul?
Exista o procedura speciala de nastere, societatea luand fiinta prin inregistrarea in Registrul Comertului. In situatia in care indeplineste toate conditiile capata calitatea de comerciant. In momentul in care acesta va intra intr-un raport juridic sub denumirea de comerciant, i se va aplica regimul comercial.
Persoana fizica nu are de la monetul nasterii sale caliatea de comerciant, insa poate deveni comerciant daca isi manifesta vointa in acest sens, respectand o procedura de inscriere in Registrul Comertului. Nu ne intereseaza daca acesta desfasoara sau nu ultierior activitati comerciale. Daca acea persoana dupa o perioada se hotaraste sa intre intr-o relatie comerciala, el este comerciant. Deci, relatia devine comerciala in functie de subiectele ei, acesta fiind sistemul subiectiv, relatia definindu-se dupa subiectele care participa, in calitate de comercianti.
Prevederile Noului Cod Civil
In reglementarile prevazute de Noului Cod Civil, nu se foloseste sintagma de relatie comerciala. In schimb, este regasita sintagma de societate cu activitate economica, aceasta reprezentant o societate de drept comercial.
Art. 3 din Noului Cod Civil, reglementeaza raporturile dintre profesionisti: dispozitiile lui se aplica si acordurilor dintre profesionisti si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.
Interpretand acest articol rezulta urmatoarele aspecte:
- In cadrul legislatiei romane exista o reglementare unica ce acopera relatii de naturi diferite;
- Exista reglementari speciale pentru profesionisti, caz in care se aplica exceptia: in acest contract, in cazul profesionistilor se aplica o exceptie;
- Este introdus conceptul de profesionist in alin. (2) si (3), de aici fiind desprinse 2 cazuri:
- Pentru profesionisul care interactioneaza cu un alt profesionist, exista reglementare in Noul Cod Civil.
- Cand profesionistul interactioneaza cu un alt subiect de drept, exista reglementre tot in Noul Cod Civil. Cu toate acestea, relatia aceasta trebuie privita din perspectiva dreptului comercial. Exceptia se aplica in cazul contractului de leasing, daca niciuna dintre parti nu este profesionist, se aplica regulile Noului Cod Civil.
Dancu Ioana-Laura
Junior Associate
Societate Civilă de Avocați - Popescu Bucur și Asociații 